IPJ Gorj a a anunțat că polițiștii din cadrul instituției au mers la Primăria Drăguțești în urma unor sesizări. Andrei Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul instituției a spus că oamenii legii fac verificări, iar în cazul în care se vor descoperi lucruri de natură penală, atunci se va deschide un dosar penal. Reacția lui Lazăr vine după ce, în urmă cu câteva ore, tot el, a anunțat că polițiștii nu au fost la Primăria Drăguțești.
Gheorghe Butan, împotriva căruia ar fi fost depusă o plângere penală, a comentat și el acest lucru. „Mă bucur pentru această situație. Orice cetățean poate depune o plângere penală. Eu vreau ca organele abilitate să-și facă datoria și cine este vinovat să răspundă. Mă bucur, e un lucru deosebit că organale abilitate își fac datoria și sunt sigur că nu am nicio vină”, a spus Butan.


