Iordache rupe tăcerea: „Susțin candidatura lui Crin Antonescu cu toată convingerea”

- Advertisement -

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale se încinge și aduce cu ea noi acuzații de manipulare și intoxicare mediatică. Președintele PNL Gorj, Ion Iordache, a reacționat ferm după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar fi cerut primarilor liberali din județ să susțină candidatura lui Nicușor Dan, reprezentantul USR, în detrimentul candidatului coaliției de guvernare, Crin Antonescu.

Potrivit unor speculații apărute recent în mediul online, Iordache a sugerat liberalilor din teritoriu să încetinească ritmul campaniei pentru Antonescu. În replică, liderul PNL Gorj califică acuzațiile drept „intoxicări” menite să bulverseze alegătorii și să saboteze poziția sa în cadrul conducerii centrale a partidului.

Într-un comunicat oficial transmis astăzi de PNL Gorj, Ion Iordache declară:

„Susțin cu toată convingerea candidatura lui Crin Antonescu la președinția României și mă implic activ, alături de colegii mei din PNL Gorj, în această campanie. Orice afirmație contrară este o minciună sfruntată, menită să creeze confuzie și să lovească în unitatea partidului.”

Liderul liberal adaugă că asistăm la o escaladare a „fake news-urilor” utilizate ca arme politice și condamnă ferm astfel de practici:

„Este regretabil că în România, fake news-urile au devenit arme politice. Condamn ferm acest gen de abordare și le cer tuturor celor care propagă aceste intoxicări să înceteze cu manipulările. Alegătorii merită adevărul, nu scenarii fabricate în laboratoare de zvonistică.”

În plină campanie electorală, astfel de tensiuni din interiorul partidelor riscă să afecteze nu doar coeziunea echipelor locale, ci și percepția publicului asupra candidaților. Rămâne de văzut dacă acest episod va fi doar o furtună de presă sau începutul unei crize mai profunde în interiorul PNL.

Articole recente