Președintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a aflat ieri seară în Tg-Jiu pentru o ședință de partid în cadrul căreia liberalii gorjeni l-au asigurat de susținere pentru Președinția României, prin vocea lui Ion Iordache. Întâlnirea a avut loc într-o sală a Muzeului Județean Gorj, din Tg-Jiu.

O anchetă recentă a dezvăluit cum PNL plătește lunar câte 500.000 euro pentru reclama exterioară a cărții personale și nepublicate a lui Nicolae Ciucă. Cartea este momentan inexistentă, fiind vorba de o broșură de 100 de pagini ce ar urma să fie publicată cel mai devreme în luna Septembrie prin editura RAO. Finanțarea de peste 2 milioane de euro, până la ora actuală, provine din subvenția publică încasată de partid de la bugetul de stat.
Promovarea outdoor a cărții „Un ostas in slujba tarii”, a lui Nicolae Ciuca, a costat 2 milioane de euro doar în intervalul lunilor mai – iulie, conform cifrelor oficiale furnizate de PNL. Pentru fiecare lună în care panourile stradale sunt menținute, PNL plătește chirie și taxe de 500.000 de euro.

Ion Iordache își arată susținerea pentru Ciucă iar sâmbătă dimineața a transmis că: “echipa liberală de la Gorj înțelege foarte bine importanța alegerilor prezidențiale și parlamentare din acest an, fiind convinși că avem cei mai buni candidați, cu cele mai bune intenții, suntem datori să ne implicăm cu toată energia noastră.”
Senatorul Ion Iordache a pierdut la alegerile locale cursa pentru președinția CJ Gorj dar speră la un post de parlamentar în continuare, pe listele PNL Gorj.

.


