,,Am participat azi la întâlnirea dintre reprezentanții celor mai importante instituții cu atribuții în susținerea dosarului de includere a Ansamblului Calea Eroilor în patrimoniul UNESCO. Consider că stadiul și calitatea slabă a lucrărilor de pe Calea Eroilor sunt probleme grave care pot conduce, fără îndoială, la respingerea dosarului depus la UNESCO, fapt confirmat și de reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului. Cu stupoare constat că, între INP și Primăria Târgu-Jiu, nu există un consens cu privire la statutul de monument clasă A al Ansamblului Monumental Calea Eroilor care include și tronsonul pe care acum se lucrează. Primăria susține că strada nu este monument, încercând să justifice superficialitatea cu care au fost tratate lucrările. Îmi reafirm sprijinul total și necondiționat pentru urgentarea și finalizarea lucrărilor la Calea Eroilor, un obiectiv de o importanță capitală pentru județul Gorj, întrucât șansa includerii Ansamblului Calea Eroilor în patrimoniul UNESCO trebuie tratată cu maximă responsabilitate și seriozitate!”, a transmis senatorul Ion Iordache.




