Invitații la Consiliul de Coordonare, aliații lui Condescu

- Advertisement -

La Consiliul de Coordonare al Federației Naționale Mine Energie sunt convocați doar delegații care îl susțin pe Marin Condescu. Este explicația sindicaliștilor din Rovinari, care nu au fost invitați mâine, la Petroșani, deși dețin un număr mare de membrii. Motivul este simplu: l-au criticat pe președintele Marin Condescu. Ion Rușeț le explică faptul că responsabilitatea revine președintelui sindicatului din care fac parte. Odată făcută publică această situație, sindicaliștii s-au mobilizat și au refăcut lista cu invitații.

Gabriel Cărldărușe, lider de sindicat la Cariera Tismana II, susține că nu a fost invitat la Consiliul de Coordonare care va avea loc mâine la Petroșani. Sindicatul pe care îl conduce acesta numără pese 300 de membrii.

Nici colegul său de la Tismana I, Gabriel Bălăceanu nu a fost invitat până la ora prânzului. Cei doi sunt cunoscuți pentru pozițiile luate, atât împotriva lui Marin Golea, președintele Sindicatului Minerul Rovinari-Pinoasa, cât și împotriva lui Marin Condescu, președintele FNME. Așa se explică și faptul că nu au făcut parte, până la ora respectivă, din delegația de la Rovinari, susține Bălăceanu.

Chiar dacă va fi sau nu pe listă, Gabriel Bălăceanu susține că va merge la Petroșani, pentru că vrea să fie de față atunci când se vor lua decizii pentru FNME. Ion Rușeț, prim vicepreședintele Federației, susține că responsabilitatea invitării delegaților o are fiecare președinte de sindicat în parte, respectiv Marin Golea de la Rovinari-Pinoasa.

Pe de altă parte Gheorghe Etăgan, trezorierul FNME, susține că este vorba doar despre o manipulare din partea celor care sunt impotriva actualului Birou Executiv al Federației. Acesta îi asigură pe cei doi lideri de sindicat de la Rovinari că se regăsesc pe lista lui Marin Golea, altfel ar fi fost încălcat Statutul sindicatului.

În final cei doi lideri de sindicat au fost contactați pentru a li se comunica faptul că sunt invitați mâine la Petroșani, unde are loc Consiliul de Coordonare al Federației Naționale Mine Energie.Trei puncte se află pe ordinea dezi, dar, cel mai important, se referă la organizarea unui Congres extraordinar în acest an. Propunerea va fi supusă votului, iar dacă 50%+1 din membrii delegați votează pentru alegeri mai devreme de 2015, atunci mandatul lui Marin Condescu va fi scurtat cu peste un an.

Articole recente