Investițiile anunțate de premierul Ponta pentru județul Gorj

- Advertisement -

Ședința de lucru a Guvernului s-a mutat astăzi în județul Gorj. Unii dintre cei mai importanți miniștrii ai cabinetului Ponta au fost prezenți în Sala Maură din Palatul Administrativ.

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunțat principalele investiții care vor avea lor în municipiul Târgu Jiu. Astfel, Stadionul Municipal va fi modernizat, autorităților locale fiindu-le prezentate trei machete pentru a-și alege una dintre acestea. Valoarea investiției se ridică la 20 milioane de euro. Stadionul va avea o capacitate de aproximativ 20.000 de locuri, din care cea mai mare parte vor fi acoperite. Lucrările se vor derula pe o perioadă cuprinsă între 18 și 25 de luni.

De asemenea, și Sala Polivalentă va fi modernizată. Capacitatea va fi dublat și se va înlocui sistemul de iluminat, de climatizare și se vor realiza spații speciale pentru jurnaliști.

Compania Națională de Investiții va construi 21 de cămine culturale și în orașele Rovinari, Novaci și Motru se vor realiza investiții în privința alimentării cu apă.

Articole recente