Şedinţele de consiliu local, ce trebuie organizate la primăriile judeţul, după alegerile din 10 iunie, se anunţă unele cu scântei. Asta pentru că în puţine localităţi, formaţiunile politice cu cele mai multe voturi obţinute nu deţin şi majoritatea.
Au trecut alegerile, încep calculele. În multe localităţi ale judeţului, formaţiunile politice nu au o majoritate confortabilă în consiliile locale. Secretarii de primării au fost chemaţi astăzi la Târgu Jiu, unde au aflat de la reprezentanţii Prefecturii ce au de făcut în prima şedinţă de consiliu. Potrivit ordinului prefectului, emis săptămâna trecută, aleşii trebuie să se întrunească în consiliu local, până pe 30 iunie. Subprefectul Marcel Romanescu se aşteaptă deja la tensiuni.
Secretarii de primării au fost instruiţi astăzi, cu privire la termenele ce trebuie respectate. Ei recunosc că desemnarea viceprimarilor va fi una dintre cele mai dificile misiuni.
Liderii diferitelor formaţiuni politice pregătesc deja alianţe pe plan local, pentru ca proiectele hotărârilor de consiliu să poată trece lejer.


