Învață în frig

- Advertisement -

Azi dimineață în Gorj erau – 5 fgrade Celsius când micuții au venit la școală.

Părinții sunt revoltați și dau vina pe dezinteresul autorităților locale.

Profesorii se plâng de aceleași condiții grele de lucru.

Deși conducerea unității școlare spune că această problemă a apărut doar de câteva zile, părinții spun că centrala termică se tot strică încă de anul trecut.

Primarul comunei are o explicație halucinantă: și el a învățat în frig. Asta în condițiile în care, în sediul Primăriei, caloriferele funcționau la maximum. Mai mult, în sala de conferințe există o plasmă care ar putea costa mai mult decât o centrală termică. A fost achiziționată însă pe fonduri europene.

Mai mult, edilul spune că  nu și-ar trimite copii la școală dacă ar fi nevoiți să învețe în condițiile în care învață zeci de elevi la școala din Stănești.

Dacă nu va putea fi remediată problema, edilul spune că va vorbi cu conducerea școlii pentru a le da copiilor câteva zile libere. Potrivit acestuia, problema ar putea fi soluționată abia când elevii vor intra în vacanța de iarnă.

Articole recente