Inundații la Drăguțești

- Advertisement -

Ploile abundente din ultimele zile au început să creeze probleme locuitorilor din Drăguțești. Oamenii dau vina pe lucrările făcute pe DN 66 și spun că vor da constructorul în judecată. Reprezentanții firmei însă susțin însă că apa nu a ajuns în curtea localnicilor, din cauza șanțurilor,dar, chiar și așa, vor căuta soluții.

Situația părea astăzi fără ieșire în comuna Drăguțești. Câteva gospodării au fost inundate de apa revărsată de pe câmp. Oamenii sunt disperați și se tem că până mâine apa le va ajunge și în case.

Tot necazul vine, spun localnicii, de la lucrările care se efectuează la șanțuri și podețe, pentru că proiectul ar fi fost greșit realizat, iar tuburile au fost așezate mult mai sus față de cele vechi.

Responsabilii cu supravegherea lucrărilor de pe DN66 au fost informați și acum caută soluții pentru remedierea problemelor.

Localnicii afectați de inundații au amenințat că vor da în judecată firma care se ocupă de construirea șanțurilor și că le vor cere despăgubiri.

Articole recente