Scandal fără precedent la Motru! Consilierii locali ai PP-DD, care și-au dat, ieri, demisia din partid fuseseră excluși cu două zile înainte. Potrivit unui document obținut, în exclusivitate de Tv Sud, conducerea centrală a partidului i-a dat afară pe Ilie Petrescu și alți trei colegi, încă de pe 23 septembrie.
Cinci consilieri locali de la Motru și-au dat, ieri, demisia din PP-DD urmând ca patru dintre ei să rămână independenți și unul să treacă la PMP Gorj.
Demisia celor patru ,,independenți,, e, așadar, nulă, din moment ce fuseseră deja excluși.
În zilele următoare cei de la PP-DD vor completa consiliul local de la Motru.
Ilie Petrescu declarase acum câteva zile că ar vrea să se ducă la PSD.
Astăzi, Ilie Petrescu a transmis un mesaj războinic liderilor PP-DD.
PP-DD a încheiat un protocol de colaborare cu PSD, în document., însă, nu există nicio prevedere prin care social democrații să nu aibă voie să atragă aleși locali și din rândurile oamenilor lui Dan Diaconescu.


