Interzis la discotecă

- Advertisement -

În noaptea de Înviere, tinerii din comuna Târgu-Logrești nu vor avea voie la distracție. Primarul localității, Târgu-Logrești, Ion Băluță, a iniţiat o hotărâre de consiliu local prin care interzice funcționarea discotecilor în noaptea de Paște. În comuna învecinată, tineretul este încurajat să se distreze la scenă deschisă pentru noaptea de Înviere.

Pregătirile pentru sărbătorile pascale sunt pe ultima sută de metri în comuna Târgu-Logrești, unde beneficiarii ajutoarelor sociale au ieșit la curățat de rigole și podețe. Mai mult, pregătirile continuă și la biserici, unde enoriașii pregătesc lăcaşurile de cult pentru sărbătoarea Învierii. Pentru a păstra liniştea sărbătorilor, primarul Ion Băluță a dat ordin ca, în noaptea de Paște, discotecile din comună să fie închise. Acesta consideră că distracția nu-și are locul la o sărbătoare creștină, mai ales că în zonă se află și o mănăstire.

În comuna vecină, situația se află la polul opus. Primarul localității Locurici, Liviu Drăgulescu, este de altă părere atunci când vine vorba de tineret. Acesta a dat liber la distracție și va amenaja chiar și o scenă unde tinerii să se distreze așa cum știu ei mai bine.

Și în comuna Licurici curățenia se află pe primul loc, pentru ca sărbătorile creștine să găsească localitatea pusă la punct.

Articole recente