Deputatul Niculina Mocioi a trimis două interpelări miniștrilor Varujan Vosganian și Daniel Chițoiu. Aceasta cere detalii cu privire la stadiul proiectului de preluare de către Parcul Industrial a unei suprafețe de 12 hectare de la Uzina Mecanică Sadu, în vederea derulări unei investiții de proporții în zonă. Transferul suprafeței este un proiect vechi, dar care s-a blocat la Ministerele Economiei și Finanțelor, conduse de cei doi miniștrii.
Parcul Industrial Sadu este ocupat aproape în totalitate, astfel că, deși există o ofertă clară venită din partea unui investitor din Asia, proiectul nu poate fi demarat din lipsă de spațiu. În sprijinul conducerii Parcului a venit și Consiliul Județean Gorj, care a propus transferarea unei suprafețe de 12 hectare de la Uzina Mecanică Sadu, neocupată, dar proiectul a fost blocat la Ministerele Economiei și Finanțelor, care nu și-au dat avizele. Deputatul PPDD, Niculina Mocioi, a trimis interpelări miniștrilor delegați de la cele două ministere, Daniel Chițoiu și Varujan Vosganian, cărora le cere clarificarea situației și urgentarea procedurii. Aceasta va face apel și la ceilalți colegi parlamentari pentru a interveni.
Investiția pe care și-o dorește afaceristul asiatic este mană cerească pentru Gorj, susține Cristian Toader Pasti, directorul Parcului Industrial Sadu. Este vorba despre crearea a mai multor sute de locuri de muncă, în cazul în care problema terenului se va rezolva.
Decocamdată, nu se poate dezvălui identitatea investitorului străin, existând o înțelegere de confidențialitate. Județul Gorj este considerat printre cele mai sigure zone din România, iar Sadu, cu atât mai mult, deoarece acolo nu există pericole de inundații sau cutremure, fiind un avantaj important în fața eventualilor investitori.


