Guvernul României a declarat ziua de 7 august 2025 drept zi de doliu național, în memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu, care a condus statul român în perioadele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004. Decizia a fost luată prin Hotărârea de Guvern nr. 630, adoptată în cadrul unei ședințe extraordinare.
Potrivit legislației în vigoare, pe durata zilei de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice, centrale și locale, vor arbora drapelul României în bernă. Aceeași obligație revine și sediilor partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ, cultură și cult, precum și misiunilor diplomatice ale României.
Drapelul național în bernă va fi arborat și la punctele de trecere a frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, dar și ca pavilion pe toate navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Persoanele fizice care aleg să arboreze drapelul la domiciliu sau la reședință sunt, de asemenea, obligate să respecte prevederile legale privind arborarea în bernă.
În această zi, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură, își vor adapta programul în mod corespunzător caracterului solemn al momentului. Totodată, autoritățile recomandă anularea sau reprogramarea concertelor, festivalurilor, spectacolelor în aer liber, târgurilor și altor evenimente publice cu caracter festiv, inclusiv competițiilor sportive.


