În contextul susținerii marelui producător de energie pe bază de cărbune, inițiativa legislativă, Legea nr.123/2012 – Legea energiei electrice şi gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial nr. 485 din 16.07/2012, cu modificările şi completările ulterioare, aparține unui grup de parlamentari PSD : deputații Camelia Khraibani, Traicu Rodin, Mihai Weber, Bălan Ion, Birchall Ana, Buicu Corneliu-Florin, Călin Ion, Dîrzu Ioan, Intotero Natalia-Elena, Marin Laura, Nistor Laurențiu, Niță Emil, Ochi Ion, Pană Adriana-Doina, Podaşcă Gabriela-Maria, Roşca Lucreția, Săvoiu Ionuț-Crisan, Stanciu Zisu, Tudorie Violeta, Zaharcu Neviser, dar şi senatorii PSD: Coca Laurențiu Florian şi Voinea Florea.Parlamentarii au avut un prim câştig, legea trecând ieri de Senat, iar dacă şi deputații îşi vor da girul, atunci va exista o stabilitate pe piața de energie, stabilitate de care va beneficia şi Complexul Energetic Oltenia.Legea prevede o echilibrare a pieței energiei între producătorii clasici şi cei de energie regenerabilă.“ Le multumesc colegilor care au sprijinit această propunere în Senat şi sunt convinsă că voi fi sprijinită şi în Camera Deputaților. Este important pentru reglementarea pieței de energie şi pentru stabilirea unui echilibru pe piața de energie”, a declarat Camelia Khraibani, deputat, se arată într-un comunicat al PSD Gorj.


