Pandurii Târgu Jiu au pierdut jocul de verificare disputat în Austria, cu Levski Sofia, scor 0-1. Ultimul joc amical al gorjenilor înaintea startului campionatului are loc mâine, în compania cehilor de la Sigma Olomouc.
Ploaia torenţială a pus în pericol desfăşurarea partidei, care a început până la urmă cu un sfert de oră întârziere. În cel mai tare test al verii, cu bulgarii de la Levski Sofia, locul trei sezonul trecut, Petre Grigoraş a început printre titulari cu ultimul sosit în Austria, Ousmane Viera. Ivorianul a primit şi banderola de căpitan şi pare favorit să o poarte şi în campionat. Cei de la Levski au deschis scorul la prima ocazie adevărată. Carvalho a înscris în vinclu, lăsându-l fără replică pe Mingote. Pandurii au forţat egalarea, însă acţiunile lui Karim, Matulevicius şi Răduţ au rămas fără urmări.
Pandurii a făcut doar patru schimbări în partea a doua. Alexandru Grigoraş, Rusu, Cristea şi Lemnaru au mai intrat după pauză, dar nu au reuşit să schimbe nimic. Lemnaru a avut şansa egalării, însă a trimis milimetric pe lângă poartă, singur cu portarul.
Chemaţi în Austria pentru patru zile, Avramescu şi Bruno Gomis nu a fost folosiţi nici un minut cu bulgarii.
În ciuda înfrângerii, preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu, se declară mulţumit.


