Infractorul de pe facebook, prins. AFLĂ CINE E!

- Advertisement -

Descoperire spectaculoasă în urma anchetei făcute de polițiști în spațiul virtual. Persoana care comercializa petarde a fost prinsă, după ce a reușit să comercializeze zeci de mii de obiecte pirotehnice. Este vorba despre un student din comuna Bâlteni, care cumpăra produsele de la un magazin din Timișoara și le vindea în toată țara, prin intermediul unei rețele de socializare. Studentul care a vândut obiecte pirotehnice pe internet a fost depistat, după ce polițiștii s-au dat drept cumpărători. După ce au stabilit întâlnirea, oamenii legii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit că în fața calculatorului s-a aflat un tânăr de 18 ani, din localitatea Bâlteni, care a achiziţionat, în două tranşe, de la o societate comercială din Timişoara, aproape 100.000 de petarde. Adolescentul a recunoscut că o parte dintre obiectele pirotehnice au fost comercializate pe raza municipiului Târgu-Jiu, prin intermediul unui cont deschis pe un site de socializare. De la locuința tânărului au fost ridicate aproximativ 5.000 de produse. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept. Detalii în Jurnal!

petarde

Articole recente