Meteorologii au emis o informare, care a intrat în vigoare la ora 10.00 şi este valabilă până mâine, la aceeaşi oră. Fenomenele vizate sunt ploi moderate cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului. „Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp. La munte, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla tare pe creste, cu rafale de peste 80 km/h. Intensificări ale vântului se vor semnala şi în celelalte zone, cu viteze ce vor depăşi 55…60 km/h”, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Vizată este întreaga ţară.


