Închisoare pentru mii de euro falşi

- Advertisement -

Cei trei bărbaţi trimişi în judecată pentru euro falşi, puşi în circulaţie la Gorj, au aflat astăzi sentinţa. Judecătoria Târgu-Jiu a decis ca inculpaţii, suspectaţi că au păcălit chiar şi un consilier local din comuna Dăneşti, să primească închisoare cu executare în acest dosar, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate. Printre aceştia se numără şi un cetăţean italian.

Fapta a fost descoperită în luna februarie, în momentul în care o tânără care vânduse un telefon a descoperit la bancă faptul că banii erau falşi. După o lună de verificări, cei doi gorjeni şi italianul implicat în acest caz au fost trimişi în judecată pentru punere în circulaţie de valori falsificate. Judecătoria Târgu-Jiu a anunţat astăzi şi sentinţa. Italianul Antonio Del Villano este suspectat că ar fi adus peste 7.000 de bancnote false la Gorj, întrucât în cartierul în care locuiește a fost găsită matriţa pentru tipărirea acestora.

Şi asociatul său a fost condamnat. Cei doi au o societate la Târgu-Jiu.

Nici al treilea inculpat nu a scăpat de închisoare.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Printre victimele celor trei bărbaţi s-a numărat şi Ion Şorop, consilier local la Dăneşti. Acesta a primit de la Gabriel Bordei o sută de euro pentru un miel, fără să ştie că bancnotele erau contrafăcute.

Articole recente