Ministrul Mediului a anunțat lansarea unui nou program, rabla pentru sobe, ce vine cu un sprijin de 10.000 lei de gospodărie pentru cei care doresc să achiziționeze noi surse de încălzire eficiente. Bugetul alocat se ridică la suma de 500 de milioane de lei, circa 100 de milioane de euro. Programul prevede acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană. Finanțarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% şi emisii mici de poluanți.
Rabla pentru sobe, program cu caracter, multianual debutează numai în comunele din cele 28 de judeţe ale ţării, din zona montană. Programul este unul pilot şi se adresează pentru început localităților de la munte din mediul rural.
Programul Rabla pentru sobe se desfășoară în mai multe etape, prin intermediul primăriilor.
După ce Ghidul de finanțare se va publica pe pagina de internet a AFM, va exista un anunț de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţi UAT şi a sumelor alocate. Cerearea și documentele se vor depune de către primării într-o aplicație dedicată. După analizarea lor, se vor publica rezultatele procesului de analiză a cererilor de înscriere și se vor încheia contractele de delegare.
Următoarea etapă va fi cea de aplicare efectivă pentru sprijin din partea potențialilor beneficiari. Aceștia vor fi înscriși în aplicație, iar apoi vor primi sprijinul prin intermediul primăriilor.
Beneficiarii pot fi numai persoane fizice care sunt proprietari ai imobilului pentru care se achiziționează noul sistem de încălzire. De asemenea, domiciliul beneficiarului trebuie să fie același cu cel al imobilului pentru care se face cererea. Nu în ultimul rând, pentru a fi eligibil în program, beneficiarul nu trebuie să fie înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local.


