Săptămâna viitoare este așteptată o nouă serie a ajutoarelor alimentare venite din partea Uniunii Europene. La nivelul județului Gorj, peste 76 de mii de benficiari vor intra în posesia pachetelor, care conțin ulei, zahăr, făină, conserve de carne, orez, paste făinoase și mălai.
Pachetele alimentare venite din partea Uniunii Europene pentru persoanele care fac parte din Programul Operațional ,,Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, vor ajunge în Gorj peste câteva zile. La nivelul județului peste 76 de mii de beneficiari vor intra în posesia alimentelor.
Programul se adresează persoanelor care primesc ajutor social, alocație de susținere a familiei, șomerilor, pensionarilor cu un venit lunar mai mic de 450 de lei, dar și persoanelor cu handicap grav sau accentuat. La Târgu-Jiu,sunt trecute pe lista de așteptare aproximativ 7000 de persoane.
Fiecare beneficiar primește câte două pachete. Acestea conţin diferite produse alimentare, de la zahăr, făină, mălai, până la orez, conserve de carne, paste făinoase sau pastă de tomate. Produsele sunt distribuite o singură dată pe an.


