Veşti bune pentru şoferii gorjeni! În maximum două săptămâni , vor demara lucrările la centura de ocolire a Municipiului Târgu Jiu. Asigurările vin din partea primarului, Florin Cârciumaru, care recent a purtat discuţii cu proiectanţii. Administraţia locală le va pune la dispoziţie o suprafaţă de 10 mii de metri pătraţi constructorilor pentru ca aceştia să-şi amplaseze şantierul de lucru.
Reprezentanţii firmei care se ocupă de proiect sunt deja la Târgu Jiu şi au identificat spaţiul unde doresc să construiască şantierul de lucru. S-au purtat deja discuţii cu persoanele care urmează să fie strămutate şi s-a ajuns la o înţelegere din punct de vedere financiar. Cârciumaru dă asigurări că lucrările vor începe în două săptămâni.
Centura se va construi în zona localităţii Iezureni şi se va întinde pe o distanţă de 20 de kilometri.


