Copiii care împlinesc până pe 31 august şase ani vor fi înscrişi în clasa pregătitoare de către părinţi începând de astăzi. Aceştia vor putea completa, până în data de 10 mai, cererea de înscriere fie online, fie prin poştă, sau o vor putea depune direct ca şi până acum, la secretariatul şcolii dorite. După acest de mers din 11 mai se vor desfăşura etapele de înscriere propriu-zise, adică de procesare a cererilor-tip şi de repartizare a copiilor la şcoala de circumscripţie, pentru ca, din data de 10 iunie, fiecare unitate de învăţământ să poată afişa listele finale pentru clasa pregătitoare. Înscrierea nu este condiţionată de frecventarea sau nu de către copii a grupei mari din învăţământul preşcolar. În clasa pregătitoare pot fi înscrişi şi copii care împlinesc şase ani în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie, dacă nivelul lor de dezvoltare psihosomatic este unul corespunzător; şi în acest caz, este necesară o evaluare. Pentru copiii care au fost în grupa mare, evaluarea dezvoltării lor va fi făcută de către grădiniţă.
sursa: Observator


