Un depozit de furaje din comuna Drăgoteşti a fost mistuit ieri de flăcări după ce un incendiu a izbucnit în jurul orei 15.00, în satul Corobăi. La fața locului au fost trimise două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni, însă cantitatea mare de plante furajere a îngreunat activitatea acestora. Au ars depozitul de furaje construit din lemn pe o suprafaţă de circa 180 de metri pătrați, aproximativ 5.000 kg plante furajere, patru metri cubi de cherestea, iar trei porci au fost găsiţi morţi. Primele verificări arată că depozitul a fost cuprins de flăcări din cauza scânteilor provenite de la focul în aer liber, lăsat nesupravegheat.


