Incendiu extrem de violent, azi-noapte, pe platforma Combinatului Chimic Oltchim! Un depozit de materiale a ars ca o torţă, flăcările au avut zeci de metri înălţime. Din fericire, nu au fost victime, zeci de muncitori au fost evacuaţi de urgenţă. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările. Peste 100 de salvatori au intervenit pe platforma chimică.
Alarma s-a dat la miezul nopţii, atunci când o hală a luat foc. Totul s-a întâmplat la mai puţin de 200 de metri de depozitul de combustibil al combinatului. Din cauza fumului înecăcios şi toxic, muncitorii din secţiile de lângă depozit au fost evacuaţi şi sfătuiţi să poarte măştile de gaze.
Misiunea pompierilor a fost una extremă. Bidoane de materiale inflamabile au început să explodeze, iar focul era tot mai violent. Alte 15 echipaje de pompieri au ajuns de urgenţă pe platforma chimică. Flăcările de câteva zeci de metri se vedeau de la câţiva kilometri depărtare.
Pompierii au reuşit în cele din urmă să stingă focul. Depozitul de 400 de metri pătraţi s-a făcut însă scrum.
Din fericire nu au fost victime, iar autorităţile dau asigurări că fumul nu a fost toxic pentru populaţie. Deocamdată nu se ştie de la ce a pornit incendiul, pompierii şi poliţiştii au dechis o anchetă.


