Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat în picior, dar și în zona inimii, sâmbătă noaptea, într-o discotecă din Novaci. În urma altercației, mai multe persoane au fost rănite, iar victima tăiată de rromi se află internată la Spitalul din Târgu Cărbunești. Luni,după audieri, agresorul a primit arest preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor. În acest caz, polițiștii continuă cercetările, iar ieri, un număr de 10 suspecți au fost duși la audieri.Avocatul care îl reprezintă pe suspectul principal, dar și pe tatăl și unchiul acestui, susține că vinovați de cele petrecute se fac și câțiva novăceni, care au fost prezenți în clubul respectiv.
Între timp, la IPJ are loc și o anchetă internă pentru a se stabili dacă mascații au fost chemați în timp util sau șeful poliției din Novaci a acționat cu întârziere așa cum susține rudele victimelor și martorii incidentului.


