Inaugurare amânată

- Advertisement -

Muzeul Tezaurului construit în peştera de lângă Mănăstirea Tismana a fost afectat de ploile din ultima vreme. Tencuiala cade de pe fațada clădirii, iar infiltrațiile cu apă au afectat pardoseala imobilului. Din acest motiv, dotarea muzeului cu exponate de valoare s-a amânat, fiind nevoie realizarea de lucrări suplimentare. Şi inaugurarea Muzeului Tezaurului a fost amânată pentru toamna acestui an.

Inaugurarea Muzeului Tezaurului construit de Banca Națională a României în peştera de lângă Mănăstirea Tismana nu va mai avea loc în vara acestui an, aşa cum era stabilit iniţial de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Ploile din ultima vreme au afectat clădirea proaspăt construită. Tencuiala a început să se desprindă, iar apa a afectat pardoseala muzeului. Nici dotările muzeului programate pentru luna mai nu au mai avut loc în această perioadă, din cauza lucrărilor de reparații care trebuie efectuate cât mai urgent.

Sunt necesare efectuarea de lucrări suplimentare, spun autoritățile locale, pentru că exponatele nu pot fi păstrate în condițiile de acum.

Lucrările la Muzeul Tezaurului din Tismana au început în vara anului 2012, iar Mugur Isărescu a venit după un an să pună, în mod simbolic, piatra de temelie. În peştera de lângă mănăstire a fost ascuns mai mulţi ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tezaurul României şi o parte din cel al Polonie, de teama ruşilor.

Articole recente