În sfârșit, se prezintă !

- Advertisement -

Echipa de baschet masculin, Energia Rovinari, își aduce pivot de pe băncile colegiului. Pe ultima sută de metri, gorjenii au bătut palma cu un american de 2 metri 08. Echipa din Târgu Jiu și-a găsit timp și pentru a se prezenta înaintea startului sezonului. Evenimentul are loc vineri în Sala Sporturilor.

Will Reinke este alegerea Energiei pentru postul deficitar de pivot. Noul jucător este așteptat până joi la Târgu Jiu, însă are puțin timp pentru a se integra. Luni, Energia debutează în noul sezon, în Cupa României, pe terenul medaliatei cu bronz în ediția trecută a campionatului, Gaz Metan Mediaș. Reinke vine de pe băncile colegiului, din NCAA, pentru a pune umărul la calificarea în play-off a trupei lui Nini.

Energia și-a găsit timp și adversar și pentru prezentare. Vineri, de la ora 19:00 gorjenii își prezintă lotul pentru noul sezon cu o divizionară secundă.

Șeful Energiei s-a declarat nemulțumit și de înfrângerile pe linie de la ultimul turneu amical, în special de faza de apărare. Răuț a taxat și absența lui Nini de la echipă timp de 2 săptămâni și nu vrea ca acest lucru să se întâmple și în campionat.

Tehnicianul Florin Nini a fost plecat cu naționala feminină a României la Jocurile Francofoniei și va ajunge la Târgu Jiu abia mâine, cu cinci zile înainte de startul stagiunii 2013-2014.

Articole recente