Partidul Național Liberal Gorj va contesta decizia Prefecturii în cazul consilierului liberal de la Primăria Târgu-Jiu. Dacă reprezentanții Consiliului Local vor adopta măsura de revocare din funcție a Emiliei Horhoianu, conducerea PNL este hotărâtă să-și caute dreptatea în instanță.
Liberalii sunt deciși să nu stea cu mainele in sân, după ce Prefectura Gorj a constatat că hotărârea Consiliului Municipal Târgu-Jiu, prin care a fost validat mandatul de consilier al Emiliei Horhoianu, a fost nelegală.
În aceeași situație se află și Mihai Gherghe. Conducerea PSD Gorj declară că acesta este consilier supleant al partidului.
Decizia Prefecturii Gorj a venit, în urma solicitării făcute de către organizația județeană a democrat liberalilor.


