Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că în luna decembrie a anului 2015 a fost finalizată verificarea cererilor trimestriale de solicitare a Ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferente trimestrului III. După finalizarea verificărilor, cantitatea totală determinată a fost de 138.245.548 litri, echivalent a 248.513.630 de lei. În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 880/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind scheme de ajutor de stat care se acordă în agricultură, plafonul alocat pentru 2015 a fost inițial de 270.697.250 lei .Din suma totală alocată în anul 2015, în cuantum de 377.472.250 lei, pentru trimestrul I și II al anului 2015 a fost decontată suma de 248.328.175,30 lei, diferența de 129.144.074,70 lei fiind alocată trimestrului III, reprezentând un procent de 52% din cantitatea de motorină aferentă trimestrului III, în vederea încadrării în plafonul alocat. Diferența de 48% aferentă cantității de motorină din trimestru III se va asigura și se va deconta din bugetul anului 2016, în perioada imediat următoare. (A.B)


