Scandalul manualelor școlare afectează și învățământul din județul Gorj! Dascălii au găsit, însă, soluții pentru ca elevii de la clasele I și a II a să poată să învețe. Culegerile de matematică, fișele de lucru și manualele auxiliare vor ține locul abecedarului, câteva luni de acum încolo.
Lipsa manualelor pentru clasele I și a II a umbrit activitatea didactică. Abecedarul a lipsit încă din prima zi de școală de pe băncile celor mici și speranțele ca acesta să ajungă în scurt timp sunt minime. Reprezentanții Ministerului Educației au decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi, până la finalizarea licitațiilor, cu toate că dascălii susțin că acestea pot fi greu adaptate noii programe școlare.
Problema abecedarului afectează și bugetul părinților. Pentru a nu pierde orele de curs, ei trebuie să scoată din buzunar bani pentru materialul didactic necesar.
Până la soluționarea impedimentelor birocratice, dascălii au găsit și alte variante pentru a facilita munca la catedră.
Noul an şcolar a început fără manuale noi, inclusiv în format digital, din cauză că licitaţiile au fost blocate de zecile de contestaţii făcute de edituri.


