Îmbulzeală la agheasmă

- Advertisement -

Boboteaza înseamnă în primul rând îmbulzeală. Cel puțin asta au demonstrat astăzi credincioșii din Târgu-Jiu. Lăcașele de cult au fost umplute până la refuz de miile de enoriași, care s-au înghesuit ca să ajungă printre primii la butoaiele cu agheasmă.

De dimineață, preoții au început slujbele de numire a sărbătorii ”Botezul Domnului” în toate bisericile din județul Gorj.

Unii credincioși au participat la Sfânta Liturghie, însă alții au format cozi interminabile lângă butoaiele cu Agheasmă. După sfințirea apei, enoriașii s-au îngrămădit mai ceva ca la promoțiile la ulei sau tigăi.

Unii gorjeni au fost nemulțumiți și au spus că în lăcașurile ortodoxe din județ lipsește cu desăvârșire organizarea.

Apa sfinţită sau Agheasma este elementul cel mai important al sărbătorii de Bobotează.

Conform tradiției, pe 6 ianuarie, casele, ogoarele, viile și animalele, se stropesc cu apă sfințită pentru a fi păzite de rele.

Articole recente