Îl susțin pe Popescu

- Advertisement -

Cosmin Popescu are cele mai mari șanse de a prelua șefia Consiliului Județean Gorj. Postul de vicepreședinte va fi ocupat în continuare de Ciprian Florescu, fapt confirmat chiar de președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru. Popescu este lăudat de toți politicienii din județ, care sunt convinși că acesta se va descurca în noua funcție.

Social democrații vor anunța oficial mâine persoana pe care o susțin pentru șefia Consiliului Județean, însă Florin Cârciumaru a spus deja că Popescu are cele mai mari șanse de a conduce instituție.

„PSD va decide vineri prin vot pe cine susţine la CJ Gorj, dar cel mai probabil va fi susţinut Cosmin Popescu pentru preşedinte. Ciprian Florescu este susţinut pentru vicepreşedinte şi sunt convins că vor face o echipă bună”, a spus Cârciumaru.

Primarul ales din Peștișani, Cosmin Pigui, crede că Popescu se va descurca în noua postură și va avea o relație bună cu Ciprian Florescu.

Dan Ilie Morega are și el o părere bună despre tandemul Popescu – Florescu.

Cosmin Popescu a mai ocupat funcțiile de secretar de stat în Ministerul Economiei, deputat și director de Resurse Umane la CEO.

Articole recente