Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de Primăria municipiului Târgu Jiu în dosarul privind proiectul de iluminat public, rejudecând cauza. Anunțul a fost făcut public de primarul Marcel Romanescu, care respinge acuzațiile apărute în spațiul online și le califică drept „manipulări”. Potrivit edilului, în ultimele săptămâni au circulat informații potrivit cărora municipalitatea ar fi pierdut deja procesul și ar fi produs un prejudiciu estimat la aproximativ un milion de euro. Romanescu susține că aceste afirmații sunt „false” și că decizia instanței supreme contrazice direct acest narativ. Vezi video la finalul articolului!
Conform Deciziei ICCJ: “Casează sentinţa recurată şi, rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Anulează în parte Nota de neconformitate nr. 209148.27 din 12.12.2023, în sensul diminuării reducerii procentuale aplicate de la 100% la 25% din valoarea Actului adiţional nr. 4 din 18.08.2023 la Contractul de lucrări nr. 36 din 30.09.2020. Respinge în rest cererea de chemare în judecată. Definitivă.”
Primarul a precizat că, în cadrul verificărilor efectuate de Ministerul Fondurilor Europene, prin Serviciul de Constatare Nereguli și Fraudă, suspiciunile de fraudă nu s-au confirmat, fiind menționat faptul că în derularea proiectelor pot interveni corecții administrative, fără a fi vorba despre fapte ilicite.

În mesajul public, Romanescu a acuzat existența unui „mecanism de atac permanent” la adresa administrației locale, susținând că acesta ar fi alimentat de zvonuri, manipulări și informații calomnioase, unele dintre ele promovate inclusiv de consilieri locali ai PNL. Edilul a îndemnat cetățenii să se informeze exclusiv din surse oficiale.
Primarul a amintit, totodată, că municipiul Târgu Jiu a atras, în ultimii opt ani, fonduri europene în valoare de aproape 300 de milioane de euro, subliniind că proiectele derulate în această perioadă au contribuit semnificativ la modernizarea infrastructurii orașului.


