Medicul Gheorghe Iana ar putea fi viitorul președinte al Casei de Asigurări de Sănătate din București. Informația a fost confirmată de însuși Iana , care a declarat că a primit o asemenea propunerea de a ocupa un post de secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Gheorghe Iana, candidat la alegerile pentru Camera Deputaților pe Colegiul 1, a obţinut un procent de 49,14%, fiind singurul uselist care nu a închis colegiul. Se pare că medicul este propus acum pentru a ocupa funcția de președinte al Casei de Asigurări București, cât și pentru a ocupa un post de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății. Dintre ambele funcții, Iana preferă să ocupe un loc în fruntea CAS.
Cu toate că a piedut la mustață alegerile pentru Camera Deputaților, iar în Parlament au ajuns doi dintre contracandidaţii săi, Ion Cupă şi Răzvan Rotaru, Gheorghe Iana nu a depus contestație pentru renumărarea voturilor.
Gheorghe Iana a declarat că nu a plecat cu un gust amar de la Gorj, cu toate că a fost dezamăgit de unii colegi de partid.


