Totul s-a petrecut noaptea trecută, în timp ce polițiștii din Tismana efectuau serviciul de patrulare prin localitate. La un moment dat, au observat un autoturism care, la vederea echipajului de poliţie, a efectuat manevra de întoarcere, continuând deplasarea în sens opus.Echipajul de poliție a plecat în urmărirea acestuia, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, fiind efectuate mai multe semnale regulamentare de oprire, pe care conducătorul autoturismului le-a ignorat. După aproximativ 10 km, autoturismul a oprit brusc pe partea dreaptă a carosabilului, iar conducătorul auto a fugit într-o zonă împădurită. În timpul misiunii de urmăriere polițiștii au folosit și armamentul din dotare, fiind executat un foc de avertisment în plan vertical.Ulterior suspectul a fost identificat, fiind un tânăr de 24 de ani, din comuna Godinești, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere.


