Mii de credincioşi din mai multe judeţe ale ţării sunt aşteptaţi să vină joi la Mănăstirea Lainici unde se sarbatoreste praznicul manastirii „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos”. Acesta este hramul istoric al vechii aşezări monahale de pe Defileul Jiului. Slujba va fi oficiată de către Mitropolitul Olteniei, iar, după terminarea acesteia, credincioşii vor lua parte la hram, cel mai mare din zona Olteniei, unde se vor servi produse de post şi peşte. Pentru un trafic fluidizat pentru turisti, subprefectul judeţului, Sorin Arjoca, a spus că se lucrează într-un ritm susţinut la asfaltarea Drumului Naţional 66, tronsonul cuprins între Târgu-Jiu şi Mănăstirea Lainici.


