Au vrut să stea degeaba şi să aibă bani în buzunar, dar s-au convins că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Trei tineri din Motru au ajuns aseară în arestul poliţiei gorjene, după ce au furat 17 butelii, direct din rastelul unor magazine din localitate. Procurorii vor decide astăzi dacă pot fi cercetaţi în stare de libertate, iar judecătorii i-ar putea condamna la cel mult 15 ani de închisoare pentru aceste fapte.
Cei trei tineri ar fi putut scăpa basma curată, dacă unul dintre ei, un minor de 16 ani, nu s-ar fi dat de gol în faţa poliţiştilor. Acesta a fost prins cu mâna în rastelul plin cu butelii şi nu a mai putut decât să recunoască faptele.
Prejudiciul de câteva mii de lei nu a fost recuperat, deocamdată, întrucât tinerii au şi vândut buteliile furate, în schimbul unor sume mult mai mici. Băieţii de 16, 19 şi 23 de ani au fost audiaţi astăzi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru şi vor fi prezentaţi în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Pentru furt calificat, aceştia riscă să stea până la 15 ani după gratii.


