Hot pus pe fuga cu tipetele vecinilor

- Advertisement -

Hoț pus pe fugă de strigătele vecinilor locuinței de unde intenționa să fure! Polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112 de către o femeie, de 35 de ani, din comuna Crușeț, cu privire la faptul că, a observat o persoană străină intrând în casa vecinei sale. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina , iar din verificările efectuate a reieșit faptul că o persoană necunoscută de sex masculin ar fi pătruns în locuința unei femei, de 79 de ani, din comuna Cruşeţ, de unde a încercat să sustragă mai multe bunuri alimentare şi produse de igienă pe care le-a abandonat, acesta reușind să fugă din locuință, fiind speriat de zgomotele și strigătele apelantei care a strigat la vecini și la partea vătămată. În urma verificărilor efectuate la data de 19 aprilie a.c., a fost identificat autorul faptei, un bărbat, de 34 de ani, din comuna Crușeț, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Articole recente