Lucrările la hidrocentrala Bumbeşti Jiu – Livezeni, abandonate de aproximativ doi ani, vor fi reluate. Asigurările vin de la preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Acesta a participat la discuţii cu reprezentanţii Hidroelectrica, iar proiectul ar trebui să fie gata la finele lui 2013.
Insolvenţa celei mai importante companii energetice a ţării ar putea aduce beneficii economiei Gorjului. Asta pentru că administratorii societăţii şi-au îndreptat din nou atenţia spre extinderea sistemului de hidrocentrale. Unitatea de pe Defileul Jiului a devenit astfel dintr-o lucrare abandonată, o prioritate. Preşedintele Consiliului Judeţean a participat recent la o întâlnire cu administratorul judiciar, Remus Borzea, dar şi cu alţi factori de decizie, iar hidrocentrala Bumbeşti-Jiu – Livezeni ar putea fi în sfârşit operaţională.
Lucrările la hidrocentrala Bumbeşti-Jiu – Livezeni au început în 2004 şi ar fi trebuit să fie gata în 4 ani. Investiţia se ridică la peste o sută de milioane de euro, iar producţia anuală de energie electrică va fi de 276 de GW/h. Călinoiu este de părere că o procedură de conservare este prea costisitoare, în timp ce reînceperea lucrărilor ar da de muncă la sute de oameni.
În prezent, Sucursala Hidrocentrale Târgu Jiu are în administrare 5 unităţi care produc anual 480 de GW/h.


