Hanu: PSD are nevoie de PNL

- Advertisement -

Șeful social democraților din Motru nu vrea ruperea USL sub nicio formă. În opinia lui Dorin Hanu, PSD nu poate câștiga lupta împotriva regimului Băsescu fără ajutorul liberalilor.  Este de acord cu Uniunea Social Democrată, însă ține foarte mult la USL.

Dorin Hanu, președintele organizației PSD Motru, susține că Uniunea Social Liberală ar trebui să reziste cel puțin până în 2016, așa cum a fost scopul inițial al construcției politice. Dacă nu, sub nicio formă Uniunea nu ar trebui să se rupă până după alegerile prezidențiale, deoarece asta ar putea însemna victoria lui Traian Băsescu și a regimului acestuia.

Hanu nu dă cu piciorul nici noii construcții politice, USD.

Ruperea Uniunii Social Liberale pare a fi inevitabilă în condițiile în care premierul Victor Ponta își dorește numirea unui vicepremier de la Partidul Conservator, propunere cu care PNL nu este de acord. Aceasta nu este, însă, singura nemulțumire a partenerilor din USL, vorbindu-se tot mai accentuat despre ruperea alianței.

Articole recente