Ministerul Muncii a lansat, începând cu 19 august 2025, un proiect de ordonanță de urgență care aduce modificări majore în Codul administrativ. Documentul, aflat în prezent în transparență decizională, vizează două măsuri cu impact puternic asupra angajaților din sistemul public: interzicerea cumulului pensiei cu salariul și suspendarea transferurilor sau detașărilor între instituțiile statului.
Cumulul pensiei cu salariul, eliminat pentru toți bugetarii
Conform proiectului, persoanele care încasează pensii nu vor mai putea cumula aceste venituri cu salariile obținute din sectorul public. Măsura se aplică în mod explicit și pensiilor militare, ceea ce ar putea afecta polițiști, cadre militare sau personal cu vechime din structurile de forță.
Guvernul justifică această schimbare prin necesitatea reducerii presiunii asupra bugetului de stat și prin dorința de a asigura „o mai bună echitate între generații” în ceea ce privește accesul la locurile de muncă din sectorul public.
Fără transferuri și detașări între instituțiile publice
O altă modificare propusă privește suspendarea detașărilor și transferurilor între instituțiile publice. Potrivit inițiatorilor, măsura are rolul de a spori stabilitatea în structurile administrative și de a eficientiza gestionarea resurselor umane.
Consultare publică până la 28 august
Proiectul se află în faza de consultare publică, iar persoanele interesate pot transmite propuneri, sugestii sau opinii până la data de 28 august 2025, la adresa de e-mail: [email protected].
Dacă ordonanța va fi adoptată, schimbările vor avea un impact imediat asupra zecilor de mii de angajați din sectorul bugetar, inclusiv în zona militară și în companiile de stat.


