“Să-i spunem „Grivei” acestui suflețel patruped care, curios din cale-afară, a ales să „cerceteze” o gaură pe care a descoperit-o în aventura lui din această dimineață. Locul cercetat avea nici mai mult, nici mai puțin de 9 metri adâncime. Când s-a aventurat să vadă ce se află pe fundul fântânii, a simțit în fiecare celulă din corp adrenalina.
„Misiunea” acestuia a fost întreruptă de pompieri, care, alertați prin apel la 112, au ajuns la el să-l salveze.
Curios din fire, a așteptat cuminte salvatorul ce purta o cască ciudată, diferită de cea a unui explorator cum era el, și a decis să-și încheie „explorarea” subterană în brațele pompierului.
Vă asigurăm că Grivei este teafăr, nevătămat și a aflat că cele mai sigure ascunzatori de cercetat sunt cele făcute cu propriile lăbuțe.
Cât despre voi, cei care citiți această poveste, fiți atenți cu astfel de capcane. Este necesar să le asigurați, să le semnalizați și să le acoperiți pentru ca nimeni să nu aibă de suferit. Să știți că și copiii sunt la fel de curioși precum Grivei și nu înțeleg riscul la care se expun.
O zi minunată și în siguranță, vă dorim!
P.S. Inedita aventură s-a petrecut în localitatea tulceană Iazurile.”, a transmis IGSU România


