Greva japoneză a profesorilor, fără rezultate

autor: tv sud // 31 10 2013 // 2.380 Vizualizari

Greva japoneză a cadrelor didactice s-a încheiat fără niciun rezultat. Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ, Constantin Huică, susține că reacția guvernanților întârzie să apară, după cele trei zile de protest. Printre nemulţumirile profesorilor se numără decontarea cheltuielilor cu naveta şi majorarea salariilor.

Timp de trei zile, profesorii au fost în grevă japoneză. Cadrele didactice au mers la ore cu o banderolă prinsă în piept și și-au desfășurat activitatea în mod normal. Cu toate acestea, profesorii nu au primit niciun semn din partea guvernanților.

Pe 6 noiembrie, cadrele didactice vor participa la un miting, urmat de un marş de amploare în capitală. În cazul în care nici atunci nu se vor lua măsuri, profesorii se gândesc la o grevă generală.

Aproximativ 50 de persoane vor pleca miercuri dimineață în capitală pentru a participa la miting.