Grădiniță nouă în Narciselor

- Advertisement -

A început construcția grădiniței din cel mai nou cartier din Târgu-Jiu. Autorităţile locale au demarat lucrările pentru construirea unității preșcolare în cartierul Narciselor, unde au fost ridicate mai multe blocuri ANL şi locuinţe sociale. Cheile locuințelor ANL din această zonă au fost înmânate chiar de premierul, Victor Ponta, la începutul săptămânii trecute.

Investiția face parte dintr-un program al muncipalității inițiat pentru dezvoltarea zonelor unde au loc construcții de noi locuințe. Grădinița este realizată prin Ministerul Educației, iar, în ceea ce privește asigurarea utilităților, municipalitatea este cea care trebuie să se ocupe de asigurarea condițiilor de funcționare a acestei unități de învățământ.

Grădinița va fi una cu program normal, cu două săli de grupă, iar capacitatea acesteia este de 50 de locuri.

Termenul de execuție al lucrării este de 12 luni. Aceasta va trebui finalizată până la începerea anului școlar 2014-2015.

Articole recente