Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20 Târgu Jiu, în competiția „Grădinița Favorită”. Comunitatea este invitată să voteze

- Advertisement -

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20 Târgu Jiu participă, în perioada 1–30 octombrie, la concursul „Grădinița Favorită”, o competiție care își propune să aducă în prim-plan comunitățile educaționale și implicarea celor care le susțin. Unitatea de învățământ, coordonată de doamna director, prof. Burci Elena Claudia, lansează un apel către părinți, bunici, prieteni, cadre didactice și toți membrii comunității să se alăture demersului și să susțină grădinița printr-un vot.

Votul poate fi acordat o dată la 24 de ore, pe întreaga perioadă a concursului, până pe 30 octombrie.

Reprezentanții grădiniței transmit că fiecare vot reprezintă un gest de susținere pentru întreaga comunitate educațională – pentru cadrele didactice, pentru copii și pentru activitățile prin care aceștia descoperă, învață și se dezvoltă într-un mediu prietenos.

„Împreună facem lucruri frumoase pentru copii!” este mesajul transmis de reprezentanții Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 20 Târgu Jiu, care îi invită pe cei care doresc să susțină unitatea să participe la vot.

Votul poate fi exprimat aici:
https://gradinitafavorita.ro/skola/gradinita-cu-program-prelungit-nr-20-targu-jiu-targu-jiu

Participarea comunității poate contribui la promovarea imaginii grădiniței și la recunoașterea activității desfășurate de cadrele didactice în sprijinul celor mici.

Articole recente