Pandurii vor să debuteze cu dreptul în faţa suporterilor în noul sezon! Gorjenii vor întâlni formaţia CFR Cluj, care vine la Târgu-Jiu după o victorie categorică în prima etapă împotriva celor de la Ceahlăul. Petre Grigoraş este conştient că partida nu va fi una uşoară, însă are încredere în elevii săi că vor reuşi să obţină cele 3 puncte puse în joc.
Tehnicianul pandurilor este îngrijorat de jocul unora dintre elevii săi, care nu au meciuri în picioare, iar din această cauză nu sunt la capacitate maximă. Antrenorul mizează pe ambiţia fotbaliştilor săi în partida cu ardelenii.
Nouă ne va fi puţin mai greu în primele etape pentru că sunt foarte mulţi jucători care nu au avut jocuri în picioare în ultima perioadă, nu sunt la un ritm de joc foarte bun şi ne va fi puţin mai greu în primele etape şi etapa pe care o avem acum, face parte din cele 3 4 etape în care am cerut eu puţină clemenţă, Antrenor Pandurii, Petre Grigoraş
Gorjenii vor evolua următorele două partide pe teren propriu împotriva celor de la CFR Cluj şi Ceahlăul Piatra Neamţ. Pandurii vin după un rezultat de egalitate în runda inaugurală pe terenul celor de la CS U Craiova, în timp ce ardelenii au câştigat cu 4-0 partida cu Ceahlăul.


