Gorjenii merg vara la mare distanţă de casă! O demonstrează solicitările de la agenţiile de turism. Surprinzător este că nimeni nu a optat pentru zonele de agrement din judeţ. Proprietarii spaţiilor de cazare sunt salvaţi totuşi de cei din străinătate, care aleg să-şi petreacă vacanţa de vară în Gorj.
Gorjenii au ignorat ofertele pentru zonele turistice din Gorj, dar şi pe cele din străinătate. În acest an, chiar dacă au scos mai mulţi bani din buzunare decât pentru ţări precum Bulgaria sau Grecia, mulţi vor sta pe malul mării, în România.
Există însă solicitări de la străini pentru judeţul Gorj.
După litoralul românesc, Turcia este preferata gorjenilor.
Criza îi obligă pe gorjeni să reducă zilele de vacanţă.
Pentru şapte zile la Mamaia, gorjenii trebuie să scoată din buzunar până la 1.500 de lei, pentru un hotel de trei stele. În Grecia, cazarea la vilă, tot pentru şapte zile şi transport cu autocarul, costă 230 de euro de persoană.


