Social democrații gorjeni și-au făcut temele pentru Consiliul Național al partidului! Pe lângă atelierele de lucru și dezbaterile la care vor lua parte, politicienii sunt pregătiți să aleagă noul președinte al Consiliului Național. Reprezentanții PSD din Gorj consideră că ministrul Muncii, Rovana Plumb, ar avea cele mai mari șanse pentru a conduce acest for în viitor.
Pentru funcția de președinte al Consiliului Național al PSD și-au anunțat candidatura mai multe persoane. Toate numele vehiculate deja în presă ar avea șanse, însă cea care va primi votul social democraților gorjeni va fi Rovana Plumb, ministrul Muncii. Funcția respectivă a fost deținută, până nu demult, de Adrian Năstase.
Social democrații vor merge la Consiliul Național al partidului fără deputatul Scarlat Iriza. Conducerea PSD Gorj nu va desemna o altă persoană care să îl înlocuiască pe demisionarul grupului parlamentar.
Delegația din Gorj va fi formată din 20 de membri. La Consiliul Național al PSD vor participa membrii ai acestui for, reprezentanți ai departamentelor dar și alți invitați. Evenimentul politic va avea loc în perioada 20 – 21 martie în capitală, la Palatul Parlamentului.


