O tânără gorjeancă, viitoare stewardesă! Costina Covei a reușit să își îndeplinească visul de a deveni stewardesă. Are 19 ani și este din satul Stăncești, comuna Mușetești. Costina a participat la recrutările unei cunoscute companii aeriene, reușind, din aproximativ 200 de participanți, la proba finală, să se claseze printre cei 15 finaliști. Costina este nepoata unei cunoscute cântărețe de muzică populară din județul Gorj, Nora Covei.
Iată o parte din interviul oferit de Costina Covei companiei aeriene:
„- De ce însoțitor de bord?
– Pasiunea mea pentru aviație și dorința puternică de a integra călătoriile în stilul meu de viață m-au condus către această meserie. A fi membru al echipajului de cabină nu este doar un job, este o oportunitate de a călători, de a reprezenta valorile companiei aeriene și de a cunoaște oameni noi, având un impact pozitiv asupra siguranței lor.
– Aveai experiență de lucru înainte de a participa la interviu?
– În afară de câteva voluntariate și activități extrașcolare, nu pot spune ca am avut o experiență anterioară, nici măcar în customer service. Lucru de care îmi era foarte teamă ca ar putea sabota reușita mea în interviul de la Wizz, dar m-am înșelat!
– Care crezi ca au fost atuu-urile pentru care ai fost aleasă dintre atâția candidați?
– Cu siguranță nivelul de engleză pe care îl cunosc m-a lansat foarte mult. Fiind crescută în Anglia, nu am întâmpinat probleme la aspectul ăsta. Mă consider o persoană care posedă carismă, nu mi-a fost greu să-mi împărtășesc zâmbetul pe toată durata interviului, chiar dacă recrutoarele au exprimat doar seriozitate pe tot parcursul zilei. Si bineînțeles, adaptabilitatea pe care am dovedit-o. Fiind obligată să mă acomodez unui stil de viață diferit, atunci când m-am întors în România, sunt sigură ca nu o să întâmpin probleme pe partea aceasta!
– Ai vreun sfat pentru cei care își doresc să ajungă însoțitori de bord?
– Exprimați-vă interesul real pentru industria aviației! A fi un însoțitor de bord poate fi foarte distractiv. Nu numai că poți călători în destinații noi în fiecare zi, ai ocazia de a-ți face niște prieteni uimitori pe parcurs, de la pasageri, la colegii de muncă.”, a declarat Costina Covei într-un interviu oferit companiei aeriene.
Interviul complet oferit de Costina Covei se poate găsi accesând următorul link: cumajungistewardesa.ro