Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor are, de astăzi, un nou șef. Este vorba despre Mădălin Giurcău, cel care a mai ocupat această funcție în trecut. Acesta a înlocuit-o pe Daniela Cornea, fostă Michi, totul după ce, a câștigat procesul cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Fostul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Mădălin Giurcău și-a recâștigat funcția în instanță. Aceasta a obligat Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor să-l repună în funcţia din care a fost destituit în 2011.
Daniela Cornea, fostă Michi, a eliberat, de astăzi, biroul, pe care l-a ocupat din august 2012, după ce i-a luat locul Rodicăi Braia, care a renunţat la post din motive medicale. În prezent, fostul comisar șef nu mai ocupă nicio funcție de conducere.
În urmă cu două săptămâni, Curtea de Apel Craiova i-a dat câştig de cauză fostului comisar-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj, Mădălin Giurcău. Instanţa din Bănie a pus capăt, printr-o hotărâre irevocabilă, procesului de doi ani de zile al acestuia cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Giurcău şi-a câştigat atât funcţia, cât şi salariile pierdute în ultimii doi ani, instituția fiind obligată să-i achite banii cuveniți.


